Abordarea autismului s-a schimbat radical în ultimii ani

Sunday, May 09, 2010 , Autor: Doina Dumitrescu, București




Unii autori vorbesc de arhipelag sau de constelații, medicii de un "spectru autist", dar ideea este aceeași: o afecțiune a cărei forme multiple împarte caracterele comune care fixează diagnosticul. În acest sens, autismul este un ansamblu de semne, un sindrom, o maladie unică. Riscul de apariție a acestei tulburări psihice este de patru ori mai mare la băieți iar în Franța cifra persoanelor afectate a ajuns la 400.000, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Neuropsihiatrul Leo Kanner (1894 - 1981; medic american de origine austriacă) a folosit pentru prima oară acest termen în anul 1943 pentru a descrie tulburarea precoce şi globală de dezvoltare manifestată de unii copii în interacţiunile sociale și afective (termenul a fost preluat din psihiatria adulților).

"Uneori, părinții percep din primii ani comportamentul particular al bebeluşului, marcat de o indiferență, o absență a contactului vizual, a surâsurilor, a gânguritului" susține prof. Catherine Barthelemy, psihiatru pediatru la Centre Hospitalier Regional et Universitaire de Tours. Depistarea riscului copiilor trebuie totdeauna să fie timpuriu pentru a propune din timp măsuri dar este dificil de fixat diagnosticul înainte de vârsta de 3 ani; de fapt acesta " se bazează numai pe semnele comportamentale - nu există azi niciun mijloc biologic sau genetic de diagnosticare a acestei afecțiuni", mai spune prof. Barthelemy.

Diagnosticul se bazează pe manifestarea simultană a trei feluri de tulburări comportamentale: de socializare (copilul, cu față inexpresivă, pare solitar, se joacă singur, are puține contacte emoționale și se comportă cu persoanele ca și cu obiectele); de comunicare (el nu vorbește sau vorbește fără legătură cu dialogul); de adaptare (cea mai mică schimbare în mediul lui poate provoca crize de angoasă sau de agresivitate, activitățile lui sunt foarte puțin variate, repetitive, cu momente stereotipale ca baterea din mâini, balansul). "Aceasta este triada, exprimată la diverse grade, care definește autismul. Îmi ajunge deci să fixez în aceeași zi diagnosticul la un copil foarte inteligent și la altul deficient", subliniază Catherine Barthelemy.

Aceste manifestări se regăsesc atât în formele marcate de un retard mental profund și absența limbajului cât și în maladia Asperger - poate fi vorba de autistul care are uneori capacități intelectuale, situație ilustrată excepțional de Dustin Hoffman în filmul Rain Man. "La acești autiști de nivel înalt, primul diagnostic la 50 de ani, după o viață de rătăcire terapeutică, nu este excepțional", spune prof. Marion Leboyer, psihiatru responsabil de polul de sănătate mentală din grupul spitalier Chenevier-Mondor de Creteil.

Originea autismului ramâne un mister. Pentru 10% până la 20% dintre copii, autismul este sindromic, întrucât asociază o maladie genetică sau metabolism favorizant (X fragil, scleroză, trisomia 21). În 80% din cazuri însă, cauzele sunt necunoscute. Progresele realizate în ultimii ani permit totuși eliminarea concepției care domină de mult timp, aceea a unei maladii datorate retragerii precoce a copilului față de o relație cu mama percepută ca negativă. După anii 1970, progresul neurologiei a condus la ipoteza unei disfuncții cerebrale și permite dezvoltarea de noi terapii comportamentale, chiar dacă "niciuna nu este validată științific " susține prof. Barthelemy. Se asociază deseori risperidonei, un medicament care reduce anxietatea si agresivitatea profundă a autismului, dar nu acționează direct pe maladie.

O colaborare constructivă

După anul 2003, studiile au identificat, la animal sau în familiile cu mai mulți bolnavi, mutații pe genele implicate în comunicarea dintre celulele nervoase. Nu se mai pune la îndoială că autismul are cel puțin o componentă genetică. Diagnosticul poate să fie bulversant și poate necesita un tratament pe termen îndelungat. Hormoni ca melatonina, a se vedea și ocitocinul, par deasemenea să intervină. Progresul imagisticii cerebrale sugerează că o regiune a creierului este asociată autismului. Această alunecare de la o concepție psihanalitică la o viziune mai neurobiologică a autismului nu se face totdeauna fără fricțiuni între profesioniști dar conduce puțin câte puțin la o colaborare constructivă între psihiatri, geneticieni și neurologi. Apoi, familiile care au copii suferinzi de această maladie se implică din ce în ce mai mult la această revoluție în curs.

Note:

Sursa: Le Figaro, "Autisme : la piste génétique", de Martine Lochouarn. Pentru detalii click aici. Traducerea și adaptarea articolului a fost realizată de psiholog Doina Dumitrescu.

Centre Hospitalier Regional et Universitaire de Tours ( CRHU)

Pentru detalii despre maladia Asperger, click aici.

Comentarii
ADHD/Autism
Autor:doina dumitrescu, publicat : 5/13/2010 9:40:42 AM

Atât Autismul cât şi ADHD-ul (tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie) sunt afecţiuni de natura neurobiologică, care apare la copii, cu o frecvenţă mai crescuta la băieţi, dar simptomatologia lor este total diferită, tratamentul şi evoluţia. Cu un tratament corect, aplicat pe toate cele trei paliere –educaţional, psihoterapeutic şi medicamentos, copilul cu ADHD are o evoluţie care tinde spre vindecrare, coroborat şi cu înaintarea în vârstă, maturizarea. O oarecare asemănare poate fi făcută între ADHD şi sindromul Asperger (sindrom ce se înscrie în spectrul autist) în sensul că de multe ori copiii sunt „recrutaţi” din rândul celor cu un IQ peste medie. Există şi cazuri complexe în care linia de demarcaţie dintre cele doua afecţiuni este foarte greu de stabilit. Voi reveni cu un articol despre ADHD astfel sa aducem mai multa lumina asupra subiectului in cauza.



autism vs ADHD
Autor:akkad akkad, publicat : 5/11/2010 10:44:38 AM

am cateva intrebari,ce este in comun intre autism si ADHD ? Cum se poate explica faptul ca exista copii care sunt tratati la fel ca cei cu autism ajung sa aiba ADHD ? Aceste intrebari se refera la cazurile in care cauza nu este ceva fizic, ci mai degraba psihologic. Multumsc anticipat.
publicat in ziarulstiintelor.eu